Activităţi

Gala Studentul Anului – secțiunea Medicină

Gala Studentul Anului – secțiunea Medicină

„Studentul Anului” îți propune să fii diferit prin excelență!

Organizația „Voluntari pentru Idei și Proiecte” lansează o provocare pentru tinerii studenți. Are loc cea de-a XI-a ediție a proiectului național „Studentul Anului”, o competiție ce cuprinde cinci categorii de concurs: Economie, Arhitectură, Jurnalism & Comunicare, Drept și, desigur, Medicină.

Pentru categoria Medicină, căutăm oameni pasionați, inteligenți, cu spirit de inițiativă. Concursul constă în realizarea unei lucrări, având ca temă „Substituția generică în oncologie”, eligibili pentru a se înscrie în competiție fiind studenții de la facultățile de Medicină Generală, Farmacie, Biologie și Chimie. Alături de lucrare, aplicanții vor completa și un formular care trebuie să cuprindă performanțele academice de la începerea liceului și până în prezent.

Un juriu de specialitate - alcătuit din profesori universitari de renume și specialiști în domeniu precum Raed Arafat - va decide cine este tânărul care merită titlul de „Studentul Anului” în Medicină, dar și premiul în valoare de 1500 euro.

Înscrierile vor avea loc în perioada 22 Aprilie – 11 Mai, iar cei 3 finaliști ai fiecărei categorii vor fi premiați în cadrul Galei de Premiere „Studentul Anului”.

La fel ca în ediția anterioară, partenerul nostru pe categoria Medicină este grupul farmaceutic Actavis - Sindan Pharma, companie recunoscută ca fiind al treilea producător de produse farmaceutice din lume.

Provoacă-te să devii Studentul Anului 2014 în Medicină! Aplică până pe data de 11 Mai pe site-ul www.studentulanului.ro și rămâi la curent cu noutățile despre concurs pe pagina de Facebook Studentul Anului!

Comentarii:

blog comments powered by Disqus