Sanatate

Îmbrăţişarea: mecanismul de acţiune, doza, indicaţii, contraindicaţii, reacţii adverse

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 4.80 (10 Votes)

Îmbrăţişarea: mecanismul de acţiune, doza, indicaţii, contraindicaţii, reacţii adverse

Îmbrăţişarea este un leac miraculos, natural, organic, fără chimicale, ecologic pur și 100% folositor. Este cadoul perfect din toate timpurile și la orice ocazie, sincer, autentic, altruist și de mare ajutor pentru toată lumea.

Mecanismul de acţiune:

1. Presiunea asupra corpului în timpul îmbrăţişării, produce o micşorare a tonusului sistemului nervos simpatic, cauzînd: scăderea metabolismului, micşorarea pulsului, relaxarea musculaturii, scăderea tensiunii arteriale având astfel un efect benefic asupra inimii şi prevenind instalarea diferitor boli ale cordului.
2. În timpul îmbrăţişării scade nivelul cortizolului, un hormon secretat de suprarenale în condiţii de stres. Un nivel mare al cortizolului determină creşterea tensiunii şi a nivelului de zahăr din sânge, efecte nedorite unui organism sănătos.
3. În timpul îmbrăţişării are loc o eliberare semnificativă de oxitocină, hormonul dragostei şi ataşamentului, determînd sentimentul de afecţiune şi de apropiere faţă de cineva.
4. În afară de oxitocină, în mod normal, are loc o eliberare şi de alte substanţe active, printre care şi dopamina, substanţă secretată de creier, responsabilă de starea de bine şi de bună dispoziţie.

Doza:

1. Doza profilactică - 4 îmbrățișări pe zi.
2. În caz de necesitate de susţinere şi protecţie - 8 îmbrăţişări pe zi.
3. 10 îmbrăţişări pe zi, pentru ca un om să fie fericit.
4. Mai mult de 12 îmbrăţişări / zi - pentru copii şi persoane vulnerabile.

Indicaţii:

1. Depresii.
2. Dereglări de somn.
3. Stări de stres (ex. sesiunea).
4. Anxietate.
5. Singurătate.
6. Hipotermie.
7. Indispoziţie.
8. Deficit de energie şi satisfacţie.
9. Dezămăgire în dragoste.
10. Alternativă sănătoasă şi sigură al alcoolului şi drogurilor.

Contraindicaţii:

1. Traumatismele cutiei toracice (ex. fracturi de coaste).
2. Nu toate persoanele iubesc să fie atinse. Deci, în cazuri rare, pe lîngă efectul benefic al îmbrăţişării, poţi obține leziuni corporale.
3. Persoanele cu tulburări mintale de tipul schizofreniei sau agresiunii necontrolate.

Reacţii adverse:

1. Cauzează dependenţă psihică şi fizică (din cauza secreţiei endorfinelor).
2. La unele persoane sensibile, după întreruperea îmbrăţişării, apare sindromul de abstinenţă.

Nu este nevoie de prescripţie medicală, deci, folosiţi-vă pentru atingerea scopului urmărit, însă, nu exageraţi.

Publicitate:

 

Sursa: MedClub.org.MD

© La copierea şi publicarea textului integral pe alte pagini web, link către sursă obligatoriu.

Comentarii:

blog comments powered by Disqus